logo-uri

Expo-Târg Vața de Jos editia I

Primul weekend din luna iunie a adus și prima ediție din acest an a evenimentului „EXPO-TÂRG” organizat în comuna Vața de Jos, începând cu orele 10:00.Acest eveniment a fost organizat de către Consiliul Local Vața de jos în parteneriat cu AsociaţiaCrescătorilorde Păsări şi Animale Hunedoara-Deva – AJCPA și Asociația Intercomunitară ”Țara Zarandului” LEADER GAL.

Evenimentul a fost conceput pe două secţiuni:

1. Expoziţia de animale (bovine, cabaline şi ovine) ale fermierilor din Vaţa de Jos a căror selecţie a fost realizată de AJCPA;

2. Producători locali (lactate, miere produse din carne) şi meşteşugari (olari din Obârşa, dogari şi lemanri din Dobroţ, pietrar din Basarabasa) învecinate pentru care selecţia şi participarea a fost asigurată de GAL „Ţara Zarandului”.

În această perioadă desfăşoară un stagiu de pregătire un grup de studenţi americani de la Universitatea Purdue din statul american Indiana însoţiţi de studenţi români de la Universității de Vest Timișoara. Activitatea acestora a fost coordonată de doi profesori americani, Mark RUSELL şi Paul EBNER împreună cu preşedintele AJCPA Hunedoara-Deva, domnul Alexandru INDREA. Studenţii, organizaţi în grupe mixte, şi-au desfăşurat activitatea în mai multe tipuri de ferme (crescători de animale, apicultori, producători de lactate) făcând şi o analiză a afacerii din fermele respective.

Desigur aceştia s-au arătat foarte interesaţi de eveniment şi putem spune că această primă ediţie s-a bucurat de o participare internaţională.

Experții GAL Țara Zarandului au organizat, lângă scena expoziţiei de animale, un stand de prezentare a activităţii GAL distribuind materiale promoţionale, flyere şi borşuri care prezintă activitatea GAL şi măsurile cuprinse în strategia de dezvoltare locală.

Interesul şi aprecierile manifestate de participanţi (atât de expozanţi cât şi de vizitatori) ne determină să gândim ediţia a doua a evenimentului la o scară extinsă.

Webcam Girls
error: