logo-uri

Expo-Târg 2018

Data de 20 Mai 2018 a adus în Țara Zarandului a V – a ediție a Expo – Târgului, care se desfășoară în Comuna Vața de Jos și adună an de an în cadrul standurilor, meșteri populari, producători locali, crescători de cabaline, bovine, ovine şi păsări, precum și utilaje agricole.

Eveimentul a parcurs același traseu la fel ca în anii precedenți fiind vizitate standurile, jurizarea fiind făcută pe secțiuni pentru ca mai apoi în cadrul festivității de premiere câștigătorii să fie răsplătiți pentru efortul depus pe parcursul anului, precum și pentru menținerea și continuarea activității în agricultură, sau conservarea  tradițiilor în ciuda greutăților întâmpinate.

GAL ,,Țara Zarandului” prin obiectul de activitate susține și promovează astfel evenimente fiind prezentă totodată în cadrul acestora, oferind soluții pentru fermieri prin accesarea fondurilor nerambursabile  prin măsurile finanțate din Strategia de Dezvoltare Locală 2014 – 2020 a Țării Zarandului, distribuind materiale de promovare a măsurilor și informând persoanele interesate prezente la standul GAL cu privire la condițiile care trebuie îndeplinite  pentru a beneficia de sprijin nerambursabil.

De 5 ani, Expo – Târgul reprezintă un eveniment important pentru teritoriul și comunitatea din Țara Zarandului, fiecare ediție adunând tot mai multi participanți și persoane interesate, aspect ce determină GAL ,,Țara Zarandului” să fie prezentă, să sprijine și să susțină inițiativele și activitățile celor din teritoriul Țării Zarandului!

Webcam Girls
error: