logo-uri

Categorie: Anunțuri

Târgul meşterilor populari – Obârşa, 07.08.2022

Duminică, 07.08.2022, pe platoul din satul Obârşa – comuna Tomeşti – a avut loc cea de a XXIII-a ediţie a Târgului meşterilor populari , eveniment de tradiţie care îşi propune să evidenţieze continuitatea unui obicei multimilenar – olăritul. Comuna Tomeşti este recunoscută în teritoriul GAL ca centru al meşteşugarilor, aici activând nu doar olari ci şi dogari sau alţi meşteri ai lemnului.

GAL „Ţara Zarandului” nu putea lipsi de la acest eveniment, folosind  acest prilej pentru a le prezenta  participanţilor la eveniment măsurile de finanțare deschise în această perioadă respectiv Măsura 1.1/1B  – Cooperarea în scopul creării de forme asociative, rețele și clustere, grupuri operaționale pentru diversificarea activităților rurale și Măsura 3/3A – Sprijin pentru integrarea si promovarea schemelor de calitate pentru produsele locale, 2 măsuri din Strategia de Dezvoltare a Țării Zarandului care în complementaritate pot avea un impact vizibil și pot aduce valoare adăugată teritoriului. Un alt aspect pozitiv privind întâlnirea cu cei prezenți au fost discuțiile tehnice privind accesarea măsurilor de finanțare, fapt ce nu poate decât să ne ofere satisfacție privind  retrospectiv la începutul acțiunilor GAL și momentul actual observând totodată în decursul anilor consolidarea  relației  cu oamenii din teritoriu Țării Zarandului.

Anunț lansare apel de selecție Măsura 3/3A – Sprijin pentru integrarea si promovarea schemelor de calitate pentru produsele locale vers. 2/2022

Atentie!!! S-au lansat apelurile de selectie aferente Măsurii 3/3A – Sprijin pentru integrarea si promovarea schemelor de calitate pentru produsele locale vers. 2/2022, vezi apelurile aici

Prelungire Apelul de selectie Nr. 1/2022 aferent  Măsurii 1.1/1B  – Cooperarea în scopul creării de forme asociative, rețele și clustere, grupuri operaționale pentru diversificarea activităților rurale

Atentie!!!

S-a prelungit Apelul de selectie Nr. 1/2022 aferent  Măsurii 1.1/1B  – Cooperarea în scopul creării de forme asociative, rețele și clustere, grupuri operaționale pentru diversificarea activităților rurale , pentru mai multe detalii consulta aici

error: